Urâtule !

Închid ochii şi-ţi văd chipul, hanoracul meu miroase-a parfumul tău unic şi plăcut, vocea ta răsună în urechile mele ca un ciripit de pasăre într-o peşteră rece şi părăsită. 

Te văd alergând de colo-colo, exact cum făceam prin clasele mici, îţi văd părul blond mişcându-se într-un mod adorabil, te văd râzând, iar ochii albaştri îţi sclipesc ca unui copil ce ticluieşte o prostioară. Esti infantil. Eu stau jos şi te privesc. Te critic, evident, apoi te aud înjurând. Mă uit la tine încruntându-mă şi-mi zâmbeşti - oh, atât de dulce încât, Dumnezeule mare, îmi vine să te mănânc ! Îţi ador până şi numele, e aşa diferit, aşa special, dar eşti aşa un mare mitocan ! Îţi place să fii băgat în seamă, să ţi se de-a atenţie, mai ales din partea fetelor. Sunt geloasă ? Evident, doar sunt om. Mă bosumflez şi acum chiar nu mă mai ridic de pe scaun, în fond, ce-ar mai conta ? Îmi inund ochii cu literele sprijinte-n cuvinte dintr-o carte şi refuz să mai ascult ce se petrece-n jurul meu. Îmi displace.

- Urâto ! 

Cunoşteam apelativul, mie-mi spuneai aşa, în joacă şi, oh, suna atât de adorabil !

Mi-am ridicat privirea şi te-am văzut, erai la vreo doi metri de mine, dar ochii albaştri se vedeau atât de bine pe întunericul din acea zi înnorată. Te-am privit prima dată cu uimire, apoi am zâmbit, iar tu te-ai apropiat de mine.

- Urâtule ! ţi-am strigat la rându-mi. 

Cum era să mă las mai prejos ? Şi ai început să mă gâdili, apoi m-ai ciupit. Şi-a început joaca şi fuga, voiam, desigur, să te ciupesc şi eu pe tine, doar nu era să te las să scapi aşa uşor.

Şi eram atât de aproape să te prind - atât de aproape ! - când s-a trezit F. că ar vrea să vă îmbrânciţi puţin. Nu, clar nu acum, mi-am spus, acum eu te ciupesc, acum eu mă bucur de tine. 

- Dispari, F. ! am spus destul de iritată.

Şi-a plecat. Apoi, într-un moment de neatenţie din partea ta, te-am ciupit. Acum eram bine, îmi luasem revanşa şi eram obosită; aveam să te las în pace. 

Mă îndreptam către dulapul din spatele clasei, să-mi iau caietul de pe el, când ai venit în fugă şi m-ai prins de mâini.

- Cum, urâto, mă ciupeşti şi pleci ?

- Să nu cumvaaa, eşti un urât ! am spus râzând, în timp ce mă gâdilai. Dă-mi drumul la mâini, am adăugat.

Am dat să plec, când m-ai prins iar de mâini şi m-ai trântit de dulap. Ai zâmbit şi te-ai apropiat. Mi-ai inundat întreg nasul cu parfumul tău unic şi m-ai sărutat.

- Te iubesc, mi-ai spus îmbrăţişându-mă.

- Chiar aşa, urâtule ?

- Chiar aşa, urâto !

- Şi eu te iubesc, am murmurat zâmbind.