He's gone.

He won't go !
Ascult asta de ceva vreme, îi tot dau replay, dar degeaba, he won't go nu e corect spus, pentru că, în realitate, he's really gone, iar eu nu vreau să-i mai dau şansa să se întoarcă, chiar dacă îmi este greu.
Nu am să pierd iarăşi timpul cu scuze penibile despre şcoală, pentru că, ei bine, ştiţi cu toţii cum este şi nu are rost să înşirui motive prea bine cunoscut de toţi.

***

Şi-a mai trecut o zi şi încă o zi. Şi-au să mai treacă, multe, ştiu, dar parcă-s seci, goale, vagi, lipsite de esenţă. Ceva lipseşte. E departe, a plecat şi nu se mai întoarce. Ştiu asta, pentru că pe jumătate eu l-am alungat, eu, cea nepăsătoare, eu, cea care vreau să mă ştiu fericită, eu, cea care nu sunt fericită. Nu are sens ce spun, ştiu, nici măcar pentru mine, dar nu pot, nu mă pot exprima coerent la ora asta. Aducerile-aminte îşi fac iar loc în mintea, sufletul şi inima mea şi-mi vine atât de greu să privesc în viitor, atât de greu încât m-am aşezat jos, pe-o bordură şi meditez. Timpul nu s-a oprit în loc, nu pentru mine, nu ar avea de ce, doar eu m-am oprit, să plâng, să ţip, să urlu, să zbier, să vreau să uit, să nu pot. Am privit iar o poză cu tine. De ce ? De proastă ce sunt.

De mi-ar fii cu putinţă aş forma în sufletul meu un "folder" cu numele "Coş de gunoi", unde te-aş arunca fără să stau pe gânduri, dar nu pot.

Şi vreau să plâng.

Niciodată nu vorbesc despre problemele mele. Nu, niciodată, dar, desigur, îi ascult mereu pe alţii, le dau sfaturi şi apoi ei sunt bine. Le dau sfaturi simple, sfaturi care mie îmi sunt atât de utile ! Atât, dar atât de simple şi utile, dar nu le pot aplica; nu pot, sunt neputincioasă. Sunt un copil, iar tu eşti păpuşarul. Încetează, te rog, să te joci. Am obosit.

Pleacă ! Atât îţi mai spun. Nu te uita că plâng, poate ţi se va părea că încă te iubesc, dar nu o fac. Oh, ştii tu prea bine cât te iubesc ! Vreau doar să pleci, nu mai privi acum printre rânduri, printre vorbe, printre versuri, printre lacrimi. Acum e târziu. Acum e prea târziu. Acum nu te mai vreau. Ba te vreau. E inutil să mai stăm de poveşti. Nu este, îmi lipseşti. Te-am uitat complet. Mă gândesc zilnic la tine. Nu-mi lipseşti câtuşi de puţin, eşti un capitol încheiat. Pe cine mint eu ? Îmi lipseşti până şi atunci când vorbim. 

Dar ajunge ! Ajunge, la naiba, nu mai pot. Mă contrazic singură şi ştiu că e inutil. Gata, pleacă, nu mai veni să-mi zici că mă iubeşti. Nu o mai fă, pentru că ...

Ştii prea bine c-o să te cred şi c-o să te iert. Şi-ai să mă răneşti din nou ...