duminică, 16 octombrie 2011

Şi mâine e iar luni.

Am ajuns acasă pe la 17:30, poate chiar 18:00; sunt moartă de oboseală, epuizată. Mi-era atât de dor de duşul meu, de pisicii mei, de patul meu, de căldura de acasă. Am îngheţat ieri şi azi cât pentru toată iarna.
Alba Iulia e un oraş frumos, magnific, nu mă aşteptam să-mi placă atât de mult ! E atât de curat şi, parcă, organizat, plus că sunt acolo nişte parcuri geniale - îl tot recomand părinţilor pentru a mă duce cât mai curând acolo -, în sfârşit, ideea e că Alba Iulia e un oraş minunat. (am să revin cu nişte poze făcute pe acolo)


Am plecat de acasă la 5:25, sâmbătă. Pe la 6:00 a fost plecarea, iar pe la 11:30, cam aşa, eram în Alba Iulia. Până la ora 15:00 ne-am plimbat pe la muzee, biserici/mănăstiri şi tot aşa; nu prea aveam noi chef, voiam să ne plimbăm de capul nostru, etc. De la 15:00 până la 17:00 am avut "liber", dar era atât de frig, încât ne-am refugiat într-o cafenea şi am stat acolo o oră şi ceva; ne-am plimbat pe la magazine, am cumpărat un mic cadouaş pentru cea mai bună prietenă a mea şi ne-am întors la autocar. Ei, în fine, detalii nesemnificative, apoi a urmat festivitatea şi tot aşa. Ne-a cazat la un internat, am stat şapte fete într-o cameră, mă aşteptam să fie groaznic, dar nu a fost.
Mâine e luni, urăsc zilele de luni, trebuie să mă trezesc devreme şi să merg la liceu - nu am chef -. Abia aştept weekend-ul, sincer.


Sentimental, sunt la fel, am să revin cât de curând cu o postare mai "ca la început".
Noapte bună şi o săptămână plinăăă de succese ! >:D<

4 comentarii:

  1. ma bucur ca te-ai distrat scumpo >:D<. Dar sunt curioasa de ceva: Alee parca e din Alba Iulia, nu? Ai avut sansa sa te intalnesti cu ea?;;)

    P.s: Multa baftaa la liceu si in toate celelalte lucruri pe care le vei face!!! >:D<

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu, din păcate nu ne-am văzut. :(. Era seară când se terminase festivitatea, începuse să plouă, bătea vântul, eu nu puteam pleca de la internatul la care "ne cazase" şi nu era favorabil pentru Alee să vină până acolo aşa târziu, era şi întuneric ... Dar sperăm să ne intersectăm drumurile cât mai curând. Suntem optimiste şi asta contează foarte mult ;;).

    Baftă şi ţie ! Şi mulţumim enorm pentru că ne citeşti blogul >:D<

    RăspundețiȘtergere
  3. Um, sper sa va puteti intalni si nu aveti pentru ce! Aveti un blog minunat >:D<

    RăspundețiȘtergere