sâmbătă, 9 iulie 2011

Şi când ne jucăm de-a dragostea...

 ... ne ardem. Dragostea nu e chiar un joc pentru orice vârstă. Nu e un joc al copilărie, de fapt până la urmă nici măcar nu e un joc, sau dacă e, e unul a naibii de greu. Niciodată nu ştii pe ce parte te va lovi, când vei pierde, dar totuşi pui atât de multe drept miză. Sentimente, emoţii, gânduri, până la urmă miza e inima ta. Inima ta, care parcă joacă o ruletă rusească. Niciodată nu ştie când va fi zdrobită în zeci de feluri, care mai de care mai sadice. Era o chestie interesantă, care s-ar potrivi în acest context:
" Love is giving someone the ability to destroy your heart. But trusting them not to."
Şi ca-n orice joc... trebuie să existe câştigător şi cineva care pierde.
Dar gata, nu asta contează. Dacă toţi oameni s-ar gândi la asta înainte de a iubi, atunci lumea ar fi plină de ură şi într-un război continuu.
Da, dragostea e un joc periculos, cu multe sacrificii, mize mari, dar în acelaşi timp... foarte multe bucurii.  Sentimentele pe care le trăieşti cu o anumită persoană sunt unice şi mirifice. Pentru acele sentimente merită să rişti tot. Pentru momentele în care simţi că zbori, undeva în înaltul cerului printre norii aceia pufoşi. Şi clasicii fluturaşi din stomac, ah, oare cine nu i-a simţit? Când el se apropia de tine uşor, îi simţeai respiraţia pe faţa ta şi parcă te lăsau genunchii. Sau pur şi simplu când îl vedeai pe stradă şi te băgai în stâlpi/coşuri de gunoi/ alţi oameni doar datorită faptului că îi admirai mersul acela împiedicat dar totuşi atât de graţios. Dap, sunt amintiri şi sentimente care rămân veşnic întipărite acolo undeva în subconştient. Pentru că aşa suntem făcuţi, să iubim, să suferim şi apoi să o luam de la capăt în căutarea chestiei acelea numită "true love". Sincer, nu cred în aşa ceva. Poate datorită faptului că nu am păţit-o. Oricum ar fi prea devreme.
Iubirile adolescentine sunt trecătoare, sunt făcute să înveţi din ele. Să înveţi să iubeşti. Deşi, termenul de  a învăţa este cam impropriu zis, aşa ceva nu se poate învăţa. Şi toată filozofia asta legată de sentimente şi dragoste e inutilă.
Dragostea e ceva ce se simte! 
Hugs from Alee.  

5 comentarii:

  1. Poate că e mai bine să fim atât de expuşi dezamăgirilor. Pe parcurs o să doară tot mai puţin dar te obişnuieşti cu neîncrederea şi cine ţi-o merită nu o va avea la fel de mult ca primul iubit. Păcat că nu pot exista atât de multe Happy Ending-uri. Măcar nu eşti singura! Când stau şi mă gândesc realizez că sunt atâtea persoane în lume care trec prin ce trec şi eu, şi alţii şi nu au păţit nimic! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. dA.Punem in joc sentimente care pot fi ranite pe parcurs.In acest joc noi facem reguliile in functie de sufletul fiecaruia.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, dragostea e pana la urma un risc, ceva ce trebuie sa ne asumam intr-un final. E ceva ce nu poti arunca, nu poti refuza, e spontan. Daca ma gandesc mai bine, e firesc. Iubim si, la sfarsit, cineva plange. Si trece, dar ... e firesc ca lasa urme. :]

    RăspundețiȘtergere
  4. dragostea ni se pare nimic, pana in momentul cand aflam ca exista...

    RăspundețiȘtergere